Antena Căutare

Legea carantinei, amânată pentru luni

A trecut o săptămână de când pacienţii cu covid se pot externa din spital la cerere. Şi e a patra zi la rând cu o explozie de cazuri. Şi totuşi, România încă nu are o lege a carantinei şi izolării. Actul a fost analizat azi în comisia de justiţie doar ca să fie amânat iar pentru încă două zile. PSD spune că legea nu ar fi completă, iar PNL crede că totul e un joc politic. Nevoia acestei legi a apărut după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţional actul care-i obliga pe toţi cei depistaţi pozitiv să stea internaţi şi pe cei suspecţi în carantină sau izolare.
Sambata, 11.07.2020, 19:17
x