Antena Căutare

Șoc pentru fani! Cum arată acum Florin Salam, după ce a renunțat la concerte | FOTO

În urmă cu ceva timp, celebrul cântăreț de manele Florin Salam a anunțat că dorește să se retragă din muzică pentru o perioadă, dedicându-și mai mult timp familiei. Totuși, surpriza a fost mare pentru fani atunci când aceștia au descoperit cum arată acum Florin Salam!

Șoc pentru fani! Cum arată acum Florin Salam, după ce a renunțat la concerte | FOTO Galerie
Florin Salam și-a făcut recent apariția la un eveniment alături de iubita sa, Roxana Dobre

Celebrul manelist Florin Salam și-a șocat fanii atunci când a anunțat că face o pauză muzicală de dragul familiei sale, căreia dorește să-i acorde mai mult timp. Anii petrecuți pe scenă, seară de seară, la tot felul de evenimente la care a fost solicitat, pare să își fi pus amprenta asupra manelistului, care a ajuns la concluzia că o pauză este mai mult decât binevenită pentru el.

Timpul a trecut și fanii s-au întrebat ce mai face, dar și cum mai arată celebrul Florin Salam, după ce a lăsat scena și microfonul de dragul iubitei sale, Roxana Dobre, și a familiei pe care o are cu aceasta. Există și anumite motive medicale pentru care această pauză a fost binevenită.

Șoc pentru fani! Cum arată acum Florin Salam, după ce a renunțat la concerte | FOTO

Florin Salam și-a făcut apariția la un eveniment alături de partenera sa, Roxana Dobre

sursa foto: spynews

Imaginea postată de Roxana Dobre cu Florin Salam

Iată că răspunsul a venit recent! Se pare că frumoasa Roxana Dobre a publicat recent o poză cu ea și cu Florin Salam la un eveniment, prilej prin care am putut observa cum mai arată celebrul manelist.

Unii au spus că s-a îngrășat, alții au ajuns la concluzia că arată mai bine, dar un lucru e cert: celebrul manelist este în continuare la fel de apreciat de către fanii săi, care abia așteaptă vestea revenirii sale pe scenă.

Vești noi despre starea de sănătate a lui Catherine Deneuve: cum se simte actrița... Cătălin Botezatu, declarație cutremurătoare! A stabilit deja cum vrea să îi fie împărțită averea după moartea lui! „Doar...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x