Antena Căutare

Ultimă oră! Locomotiva unui tren cu 350 de călători a luat foc, în Prahova

Locomotiva unui tren cu 350 de călători care circula, miercuri, pe ruta Braşov – Bucureşti, a luat foc, în timp ce se afla într-o gară. 

Locomotiva unui tren cu 350 de călători care circula, miercuri, pe ruta Braşov – Bucureşti, a luat foc, în timp ce se afla într-o gară.

Cei 350 de călători au fost evaluaţi preventiv, fără a se înregistra victime.

Potrivit ISU Prahova, un incendiu violent a cuprins o locomotivă în gara Buda, din localitatea Ariceştii Rahtivani.

„Trenul este de călători, InterRegio 1631, cu trei vagoane şi circula pe ruta Braşov-Bucureşti. La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta la compartimentul compresor. Preventiv, au fost evacuaţi aproximativ 350 de călători, care sunt în afara oricărui pericol”, a transmis ISU Prahova.

Sursa citată a precizat că la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autospecială de stingere cu azot şi o ambulanţă SMURD.

Pasagerii au fost transbordaţi în altedouă trenuri şi au plecat.

Sursa : news.ro

Legume ciudate în serele din Buzău! Ce vor găsi românii în piețe, în curând... Alexandra plângea să fie salvată, polițiștii s-au dus la apartamentul în care Dincă nu mai locuia de 15 ani! Alexandru C...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x