Antena Căutare

Două tentative de suicid eșuate. O moldoveancă, salvată de la moarte în miez de noapte

O femeie, în vârstă de 59 de ani, din Neamț a încercat să se sinucidă pentru a doua oară, aruncându-se în fântâna aflată lângă școala din localitatea Trifești.

O femeie, în vârstă de 59 de ani, din Neamț a încercat să se sinucidă pentru a doua oară, aruncându-se în fântâna aflată lângă școala din localitatea Trifești.

Cu un sfert de oră înainte de miezul nopții, femeia a vrut să-și ia viața, așa că s-a aruncat în fântâna din sat. Un bărbat care a auzit zgomot a sunat însă la numărul unic de urgență 112 și a cerut ajutorul autorităților.

La scurt timp, un echipaj SMURD s-a deplasat la fața locului și au salvat-o pe sinucigașă.

”Un servant cu brevet de alpinist a coborât în fântână, a asigurat victima, care a fost extrasă apoi, folosindu-se hamul din dotare şi două corzi pentru alpinism”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. ”Echipajul SMURD i-a acordat primul ajutor, apoi aceasta a fost transportată la CPU Roman”.

Femeia era în stare de conştienţă, dar hipotermică. Ea a fost scoasă din aceeaşi fântână şi anul trecut, tot de un echipaj de la ISU.

E oficial! Papa vine în România! S-a anunțat data la care Suveranul Pontif va fi în București!... Sute de oameni rămân fără locuri de muncă! Singura fabrică din România a gigantului Nestle își va închide porțile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x