Antena Căutare

Liviu Dragnea, probleme la închisoare! Ce i s-a întâmplat. „Urmează să facă o adresă către Înalta Curte”

Liviu Dragnea a avut probleme, la închisoare. Fostul lider PSD a fost audiat prin videoconferinţă de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a susţine contestaţia la executare, dar a întâmpinat dificultăți tehnice.

Liviu Dragnea, probleme la închisoare! Ce i s-a întâmplat. „Urmează să facă o adresă către Înalta Curte”
Liviu Dragnea

„Din păcate, ceea ce a spus domnul Liviu Dragnea s-a auzit foarte prost şi urmează să facă o adresă către Înalta Curte pentru a remedia acest aspect. Din păcate, nu am prea înţeles mare lucru. Dânsul a susţinut, în esenţă, asta a spus, că se află într-o detenţie nelegală”, a declarat Flavia Teodosiu, avocatul lui Dragnea.

Apărătorii lui Liviu Dragnea au invocat, drept temei pentru susţinerea contestaţiei, o decizie a Curţii Constituţionale.

Ministrul Sportului a dat interviu „în chiloți”! Imaginile care au șocat chiar și prezentatorul | VIDEO

„În 10 octombrie 2019 a apărut motivarea CCR care a statuat că la ICCJ nu a fost respectat articolul 29 din Legea 78 (pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, n.r) care prevedea ca toate completele de la fond să fie specializate”, a explicat Flavia Teodosiu, potrivit Mediafax.

Cutremur puternic! Premierul din Noua Zeelandă, surprins de seism, în direct! Reacție uluitoare! VIDEO

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive. Fostul lider PSD se află încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Orban, despre misiunea militarilor români în SUA: Este o misiune care are pe de o parte obiectivul de a fi alături de me... Ion Ştefan, după protestul angajaţilor nemulţumiţi de reorganizarea Ministerului: Am găsit funcţionari bine pregătiţi, c...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x