Antena Căutare

Decizii șocante în PNL! Alina Gorghiu și alți membri ai partidului își anunță demisia!

Rezultatele alegerilor parlamentare pare să fi iscat o adevărată furtună în Partidul Național Liberal!

Decizii șocante în PNL! Alina Gorghiu și alți membri ai partidului își anunță demisia!
| Sursa foto: antena3.ro

Rezultatele alegerilor parlamentare pare să fi iscat o adevărată furtună în Partidul Național Liberal!

Președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat luni că își va depune mandatul de la conducerea partidului și că acest gest a fost anunțat și de alți lideri liberali.

"Încă de ieri am avut discuții cu colegii, liderii din teritoriu, conducerea centrală și pentru mine nu există alt gest decât depunerea mandatului", a spus Gorghiu, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

„Doresc, în primul rând, să mulțumesc, încă o dată electoratului de dreapta pentru voturile pe care ni le-a acordat. Cred în continuare că oferta electorală a PNL a fost una bună, atât în ceea ce privește candidaturile, cât și în privința programului electoral.

Cu toate acestea votul a fost covârșitor Pentru PSD. Le recunoaștem victoria. Au un program de guvernare pe care trebuie să și-l pună in aplicare. Le urez să aibă capacitatea să-și indeplinească toate promisiunile. Noi vom face opoziție și ne vom asigura că viitorul guvern își va respecta promisiunile pentru care a fost votat.

Am avut o discuție cu liderii partidului și i-am informat că nu există alt gest decât depunerea mandatului meu de Președinte. A fost o onoare pentru mine să fiu liderul acestui partid, doi ani de zile. Vă asigur că e un partid puternic care va trece cu bine peste acest nedorit rezultat. De altfel, și alți lideri din conducerea partidului își asumă demisia.

Astăzi după-amiază voi avea o întâlnire cu Președinții de filiale, iar mâine am convocat Biroul Politic Național.

Le voi propune colegilor mei convocarea Convenției pentru a stabili cât mai repede noua conducere. Convenția trebuie să ofere un nou start, stabilitate și coerență actului politic din interiorul partidului nostru. Putem să o organizăm la începutul lunii februrarie.

Mâine în cadrul BPN se va decide formula de interimat.

Obiectivul este ca PNL să rămână solidar și să devină o opoziție puternică la PSD pentru că știm cu toții cum se comportă PSD la guvernare. Pentru asta, este însă nevoie de o conducere legitim aleasă și de performanță electorală”, a mai declarat Gorghiu pe pagina sa de Facebook.

„Minune dumnezeiască” în satul natal al Patriarhului Daniel. Prezența la vot a depășit maximul posibil!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x