Antena Căutare

Cine este Nelu Tătaru, propus pentru funcţia de ministru al Sănătăţii - BIOGRAFIE

Secretarul de stat Nelu Tătaru, propus de premierul Ludovic Orban pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, este chirurg de profesie, a condus Spitalul Municipal Huşi, dar şi filiala locală a PNL Huşi. În legislatura 2012 – 2016, Tătaru a fost senator, ales pe listele PNL.

Nelu Tătaru a fost propus de Ludovic Orban pentru a ocupa funcția de ministru al Sănătății, după ce Victor Costache și-a dat demisia.

Potrivit CV-ului, Nelu Tătaru este născut pe data de 30 septembrie 1972 şi este căsătorit.

El a fost, în perioada 1991 - 1992 asistent medical stagiar la Spitalul Judeţean Vaslui, iar între 1999 şi 2000 medic stagiar la aceeaşi unitate medicală.

Între 2000 şi 2006 a făcut rezidenţiatul în Chirugie generală UMF Iaşi – Spitalul de Urgenţă Sfântul Ioan Iaşi, iar din 2006 a condus Blocul operator la Spitalul Municipal Huşi.

De asemenea, în perioada 2007 – 2010 a condus Spitalul Municipal Huşi.
Nelu Tătaru a fost consilier local în Huşi, iar între 2011 -2012 a fost preşedintele PNL Huşi.

Citește și: Ministrul Sănătății a demisionat, în plină pandemie de coronavirus. Cine îi va lua locul

El a fost senator liberal între 2012 – 2016, fiind ales în Circumscripţia electorală numărul 39 Vaslui, Colegiul 3.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că-i va propune preşedintelui Klaus Iohannis numirea lui Nelu Tătaru la conducerea Ministerului Sănătăţii, după demisia lui Victor Costache.

Dan Barna, USR: Premierul să spună clar de ce a fost schimbat ministrul sănătăţii... Reacția PSD, după demisia ministrului Sănătății „în cel mai greu moment cu care se confruntă România”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x