Antena Căutare

Marea Britanie ar avea de pierdut peste 57 de miliarde de euro pe an, în cazul unui Brexit fără acord

În cazul unui Brexit fără acord, Regatul Unit ar avea de pierdut 57,3 miliarde de euro pe an - adică aproape 800 de euro de locuitor -, iar Uniunea Europeană (UE) 40,4 miliarde de euro, relevă un studiu publicat joi de Institutul german Bertelsmann, relatează AFP.

În cazul unui Brexit fără acord, Regatul Unit ar avea de pierdut 57,3 miliarde de euro pe an - adică aproape 800 de euro de locuitor -, iar Uniunea Europeană (UE) 40,4 miliarde de euro, relevă un studiu publicat joi de Institutul german Bertelsmann, relatează AFP.

”Brexitul ar putea să afecteze dur fundaţia celei mai mari zone economice din lume, iar Bruxellesul şi Londra trebuie să facă tot ceea ce pot pentru a ajunge la un acord”, apreciază preşedintele institutului german, Aart de Geus.

În afară de Regatul Unit, Germania (9,5 miliarde de euro) şi Franţa (7,7) ar urma să se afle între cele mai afectate de un ”no deal”.

Nicio ţară din UE nu scapă efectelor negative, iar Malta (-31 milioane de euro) şi Ciprul (-42 milioane de euro) ar negocia mai bine plecarea Regatului Unit.

Studiul arată, de asemenea, fără ca acest lucru să constituie o surpriză, că regiunile cele mai apropiate de Regatul Unit vor fi cele mai afectate de Brexit, indiferent de scenariu, din cauza unei creşteri a preţurilor, aşteptate, şi a consecinţelor asupra productivităţii.

Irlandezii ar putea, astfel, să piardă până la 720 de euro pe locuitor, în cel mai rău caz. Apoi, toate zonele situate la Canalul Mânecii şi Marea Nordului, din Bretagne în Olanda, vor fi cele mai afectate, iar impactul scade pe măsura înaintării pe continent.

Scenariul unui Brexit ”soft” abia ”îndulceşte” acest tablou, potrivit Bertelsmann, care precizează că este vorba despre un efect ce va dura mai mulţi ani şi că impactul ar urma să fie cel mai puternic în lunile de imediat de după plecare.

În cazul unui Brexit cu acord, Regatul Unit ar piede ”doar” 32 de miliarde de euro pe an, iar UE 22 de miliarde de euro.

Din contră, ţări ca Statele Unite sau China ar avea de câştigat de pe urma Brexitului. În scenariul unui Brexit fără acord, americanii ar putea să aibă de câştigat până la 13,2 miliarde de euro, iar chinezii 5,3 miliarde de euro.

Sursa: News.ro

Indicele ROBOR la 3 luni a crescut azi la 3,16%... Bani de la stat pentru tineri! Cererile se pot depune până pe 19 aprilie. Ce condiții trebuie să îndeplinească beneficia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x