Antena Căutare

Adrian Nartea, sărbători emoționante alături de familie după ce s-a întors din Asia Express. Ce cadou inedit le-a adus celor dragi

Adrian Nartea nu s-a întors cu mâna goală din Asia Express, sezonul 7 și le-a adus celor dragi un cadou inedit. Cum s-a fotografitat alături de soție și de cele două fiice ale lor, cu ocazia sărbătorilor de Paște.

colaj foto adrian nartea de la asia express sezonul 7 si fiicele lui Galerie
Adrian Nartea nu s-a întors cu mâna goală din Asia Express, sezonul 7 și le-a adus celor dragi un cadou inedit | Antena 1 & Instagram

Adrian Nartea s-a întors din Asia Express la timp să petreacă Sărbătorile Pascale alături de familie. Actorul si soția sa, alături de cele două fiice ale lor au recupertat timpul petrecut departe unii de ceilalți și s-au bucurat din plin de clipele cu familia reîntregită.

Cum a petrecut Adrian Nartea Paștele după revenirea de la Asia Express. A recuperat timpul departe de familie

Concurentul Asia Express, sezonul 7 nu s-a întors cu mâna goală din aventură. Aceasta le-a adus un cadou inedit „fetelor sale” și s-au asortat pentru fotografia postată în mediul online de Paște.

Adrian Nartea le-a adus tuturor câte un tricou cu tigrii malaezieni, însă fiicele sale s-au bucurat și de un alt cadou la care orice copil visează. Pentru micuțe, iepurașul nu a venit doar la figurat, ci și în carne și oase.

Citește și: Gestul înduioșător făcut de Adrian Nartea pentru familie, înainte de Asia Express. Ce „suvenir” neobișnuit a luat pe Drumul Zeilor

În postarea sa, actorul care a fost plecat de acasă în Asia Express i-a îndemnat pe urmăritorii săi să profite de zilele libere să să petreacă mai mult timp cu cei dragi.

„A venit iepurașul! Bine, în Asia am găsit tricouri cu tigrii malaezieni in loc de iepurași dar, merge pentru că acasă a venit iepurașul pe bune (swipe in poze)!

E bine acasă unde, în perioada asta, vă sfătuiesc să lăsați telefoanele si să vă bucurați unii de ceilalți, să povestiți, să ciocniți ouă și să vă încărcați cu zâmbete de la oamenii dragi de lângă voi. E atât de important! Măcar cu aceste sfinte sărbătoriri pascale să ne mai conectam la rădăcinile noastre reale pentru că, după aia, tot aici ne întoarcem!

Să avem un Paște cu zâmbete!

Hristos a Înviat!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ce mesaj a transmis Adrian Nartea după ce s-a întors de la Asia Express, sezonul 7

Filmările pentru cel mai nou sezon Asia Express, sezonul 7 s-au încheiat de curând, iar concurenții au revenit în țară. Rând pe rând, fiecare și-a dorit să transmită câteva cuvinte după ce cu toții au trecut printr-o experiență pe care numai o dată în viață poți să o trăiește.

Citește și: Cine e Adrian Nartea de la Asia Express sezonul 7 - Drumul Zeilor. Ce l-a determinat să plece în această aventură

Alături de o fotografie în care apare alături de copechipierul său, Cosmin Vîjeu, acesta

„Și ne-am întors! A fost o experiență pe care nu o poți cuprinde cu nici o postare, cu nici o frază sau cuvânt ci poți doar să ajuți pe cineva să își imagineze despre ce poate fi vorba. Dar, imaginația nu e reala… ce am trăit noi, da! E mult de povestit și mult de “desfăcut” si asimilat. Dar, cert e că noi toți de acolo suntem mult mai bogați acum. Și nu e vorba de nimic material… e în suflet și în lecții de umilință, de viață și mai ales in #zâmbete care sunt la fel pe tot Globul asta.

Mulțumesc #asiaexpress2024

O să vedeți la toamnă!”, a fost mesajul transmis de Adrian Nartea după întoarcerea de la Asia Express, sezonul 7.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Citește și
x